Nu mai poate risca sa o ia de fiecare data de la capat, timpul ii este dusman.

A fost tradata de oameni in care isi puse toata increderea iar acum cuvantul "incredere" nu mai are semnificatie si nici valoare pentru ea.
Acum priveste "increderea" ca pe o sansa oferita oamenilor de a-ti face rau, de a te distruge, gandindu-te ca nu o vor face, cel putin nu oamenii care te iubesc. Si ghici ce? Chiar aceia sunt oamenii care te vor trada.
A invatat ca nu mai trebuie sa aiba incredere in nimeni, sa traiasca cu teama de oameni si de intentiile lor.

A fost parasita de mult timp de acest sentiment iar acum nu poate oferi incredere nici acelor oameni care sunt dispusi sa faca absolut orice doreste ea pentru a se bucura de increderea ei.
Este constienta ca probabil multi nu vor reusi sa inteleaga motivele din spatele temerilor ei si ca in cel mai rau caz vor alege sa o paraseasca dar mai stie si ca oamenii care o iubesc vor intelege totul fara a fi nevoie de explicatii si nu se vor indoi de alegerile ei, insa cei care nu vor reusi sa inteleaga, sunt liberi sa plece. Asta ar insemna ca altele au fost motivele pentru care au fost langa ea si nu ca o iubeau.

Insa ea nu mai poate risca, timpul nu sta in loc, anii trec in graba peste trupul ei iar acum nu mai e fata aceea naiva si credula de altadata. Nu mai poate risca sa o ia de fiecare data de la capat, timpul ii este dusman.
Stie ca nimeni nu o va ajuta sa se ridice cand va fi la pamant, de aceea trebuie sa evite cu orice pret sa cada vreodata.
Pentru ea a fost de ajuns o unica experienta ca sa devina mai echilibrata in tot ce face, mai matura in ciuda varstei, mai reticenta cand vine vorba de a acorda sanse oamenilor si de a intelege ca viata ei este in propriile maini si ca totul depinde numai de ea.

A fost nevoita sa infrunte durerea de a se ridica de una singura, adunandu-si de pe jos toate visele si toate sperantele naruite si sa lupte pentru ele, pentru ea, avand certitudinea ca nu va fi o lupta usoara, ca va fi un drum lung si anevoios.
Dar gata, cat mai avea sa isi planga durerea intre acei patru pereti ai camerei sale? Nu, ea nu e asa.
Ea este o femeie puternica, s-a nascut puternica.
A invatat sa fie ea tot ceea ce sufletul ei avea nevoie, sa isi cuprinda trupul intre brate de fiecare data cand simtea nevoia de a fi imbratisata, mainile ei sa ii stearga lacrimile de pe obraz atunci cand nu are cine sa o faca, perna sa fie umarul pe care isi plange durerea si neputinta si tot ea reusea sa isi ridice singura moralul, sfatuindu-se in linistea gandurilor.

Povestea noastra e un inceput si un sfarsit in fiecare zi.

Mi-e atat de teama sa iti dau drumul dar mi-e si mai teama sa raman langa tine.
Mi-e teama ca nu as sti cum sa traiesc in lipsa ta, totodata nu stiu cum sa o fac nici in prezenta ta.
Credeam ca totul va fi diferit cu tine si asa si este, tu reusesti sa imi creezi stari de confuzie ca nimeni altcineva.
Tu esti binele dar si raul in acelasi timp, esti ca un val in mijlocul marii, agitat la inceput si tot mai linistit pe masura ce inainteaza spre tarm.
Uneori esti ca mierea, alteori acru ca o lamaie.
Sunt nevoita sa ma adaptez la un stil de viata care nu ma caracterizeaza si care ma ucide incet in interior.

Deschid ochii in fiecare dimineata doar pentru a-mi lua doza zilnica de tortura.
Credeam ca este suficient sa te iubesc ca sa fiu fericita cu tine, oriunde m-as afla, dar nu, nici macar iubirea nu ma mai bucura.
Incerc sa caut macar un singur motiv pentru a ramane impreuna, printre miile de motive pentru care nu as face-o iar partea trista e ca nu reusesc sa gasesc, e dureros sa realizez cate motive am de fapt sa te las sa pleci. Si totusi ma contrazic mereu gandindu-ma ca motivele mele nu sunt niste motive pentru care sa scot un om din viata mea, un om care ma iubeste.
Nici macar nu stiu daca ceea ce simt eu pentru tine e acea iubire care trebuie sa fie sau e doar faptul ca langa tine ma simt in siguranta, ca ma protejezi cum nu a facut-o nimeni niciodata, ca ma iubesti.

Poate ca va sosi o zi cand totul se va sfarsi, insa pana atunci invata-ma sa trec peste, invata-ma sa nu ma doara, invata-ma sa te uit.
 Poate intr-o zi cu sau fara voia noastra povestea noastra va ajunge la final, dar te rog, ajuta-ma sa construiesc un final frumos pentru noi. Un final care sa nu lase in urma resentimente si regrete, ura sau dorinte de razbunare, intrebari fara raspuns sau impresii gresite.
Pana atunci fa ce stii tu sa faci cel mai bine, iubeste-ma, dar nu inainte de a-mi agita linistea, nu inainte de a porni furtuna in sufletul meu ca mai apoi sa ma linistesti cu imbratisarea ta.
Pana atunci eu voi accepta iubirea ta si voi incerca sa evit sfarsitul pentru ca desi nu esti perfect, stiu ca nimeni nu ma va iubi mai bine decat o faci tu.
Povestea noastra e un inceput si un sfarsit in fiecare zi.

Astazi sunt doar un om resemnat fiindca inima mea a incetat sa mai caute fericirea acolo unde nu exista.

Acum simt doar un gol. Dar daca e doar un gol, atunci de ce ma doare? Doare atat de rau incat durerea nu dispare nici daca urlu, nici atunci cand ma inchid intr-un coltisor al casei si las lacrimile sa imi spele fata.
Acum nu pot decat sa imi jelesc sufletul care pare mort.
Nimic nu pare sa ma mai multumeasca, sunt atat de rece, uneori parca sunt atat de dura ca o stanca, nimic nu ma mai indupleca, nici macar iubirea celor din jur.

Astazi sunt doar un om resemnat fiindca inima mea a incetat sa mai caute fericirea acolo unde nu exista, fiindca am incetat sa mai caut dragostea adevarata, dragostea aceea care face sa iti vibreze intreg corpul de fericire.
Am incetat sa mai cred in persoana potrivita si in suflete pereche, dar oare sa existe iar eu nu am cautat unde trebuie sau nu mi-a fost inca destinat sa il intalnesc? Nu voi sti niciodata raspunsul.

Am incetat sa mai visez, realizand ca toate astea nu sunt decat niste scenarii de basm, acolo unde barbatii sunt printi.

Am nevoie de o singura zi pe care sa o traiesc ca si cum ar fi ultima.

Vine un moment in viata cand fiecare om simte nevoia de o pauza, cand se simte coplesit, cand simte ca unele situatii il depasesc.
Ei bine, exact in starea aia ma aflu eu acum. Simt o nevoie acuta de  a lua o pauza, o binemeritata pauza de la tot ceea ce imi oboseste psihicul si fizicul.
 La un moment dat simti nevoia sa spui "pas" la toate.
As vrea sa spun "pas" problemelor de zi cu zi si lumii intregi.Tot ce mi-as dori sa fac e sa imi pun castile in urechi si sa pornesc la drum, un drum fara directie, un drum care sa ma deconecteze pentru o clipa de la tot ce inseamna viata sociala si obligatii, de la a mai fi rationala.

Sa las muzica sa devina una cu mine, sa imi patrunda adanc in suflet, sa o ascult ca si cand inima mea ar intelege fiecare strofa, fiecare vers, fiecare cuvant.
Sa fiu doar eu, eu si gandurile mele.
Simt o nevoie disperata de a-mi odihni sufletul.
Am nevoie de pauza la tot: o pauza la viata, o pauza de la sentimente, o pauza de a mai cauta raspunsuri inexistente, o pauza de la tristete.

Am nevoie de o singura zi pe care sa o traiesc ca si cum ar fi ultima.

Mi-as dori sa fiu intr-un loc unde sa fiu doar eu, iar cat vezi cu ochii, doar natura.Intr-un loc in care banii nu au importanta si nici valoare, un loc unde timpul se opreste atunci cand natura se trezeste la viata in fiecare dimineata pentru a-mi incanta privirea si a-mi face sufletul fericit. Un loc unde nu esti nevoit sa faci lucruri care nu te definesc, nu te implinesc, un loc unde singura obtiune e sa faci doar ceea ce te face fericit.
Un loc in care sa nu fie nevoie sa iti justifici fiecare pas, in care nu ti se cer explicatii, nu esti criticat, invidiat si nici barfit.
Mi-as dori ca dimineata in locul alarmei enervante de pe telefon sa fie ciripitul pasarilor cel care ma trezeste, susurul apelor si mirosul de verdeata sub greutatea stropilor de roua.

Ce frumos trebuie sa fi fost pe vremea bunicilor cand tehnologia inca nu se inventase, cand telefoanele de ultima generatie nu existau, cand calculatoarele, tabletele si alte tampenii nici macar nu erau gandite pentru existenta.

Suntem o generatie de roboti umani, infectati si manipulati de virusul virtualitatii.

Acordam prea multa importanta acelei lumi decat celei reale.

Ne traim viata virtual, iubim virtual si cautam rezolvare la probleme tot acolo. Devine un cerc vicios.

In loc sa plangem pe umarul unei persoane dragi, careia chiar ii pasa de durerea noastra, alegem sa ne facem durerea publica pe retele de socializare, ne aratam slabiciunile, vulnerabilitatea si sensibilitatea lumii intregi intr-un mod negativ si nociv pentru noi ca persoane, pentru imaginea noastra.

Toate astea nu duc decat la un lung sir de barfe dezvoltate de ceilalti la adresa noastra, la a fi aratati cu degetul.

Persoane rau intentionate se pot folosi de toate informatiile pe care practic noi le servim pe tava cu scopul de a ne face rau, ca doar ne cunosc fiecare slabiciune.

Cautam mila si compatimire unde nu exista.De parca acolo ar exista cineva caruia sa ii pese de cei din jur, de suferinta lor.

Oameni buni, coborati cu picioarele pe pamant.

Chiar nu realizati cat rau va provocati de fapt?

Sunteti niste biete marionete in mainile tehnologiei.

Nu mai stiti sa traiti cu adevarat.

Tehnologia a fost creata sa o folosim in scopuri utile, nu pe post de confesionar.

Scopul tehnologiei a fost sa ne transforme in oameni mai inteligenti nu in ignorantii care devenim.

Traim si iubim in graba iar atunci cand suntem in prezenta cuiva incercam repede sa ne descotorosim doar pentru a putea petrece cat mai mult timp in fata calculatorului, in "fascinanta lume virtuala. "

Chiar si atunci cand iesim cu prietenii stam cu ochii atintiti in ecranul telefonului sau a tabletei, ne scriem pe chat ca dehh, e mai simplu de scris decat sa deschizi gura.

Prieteniile de azi se rezuma doar la un singur lucru: like-urile de pe facebook.

Ramanem in permanenta conectati psihic la acea lume virtuala a carui virus se raspandeste cu viteza luminii.

Ce frumos trebuie sa fi fost pe vremea bunicilor cand tehnologia inca nu se inventase, cand telefoanele de ultima generatie nu existau, cand calculatoarele, tabletele si alte tampenii nici macar nu erau gandite pentru existenta.

In schimb exista iubire, sentimente, relatii si oameni adevarati.

Cand lista prietenilor nu era o banala si infinita lista in profilul personal de facebook, dar era o lista existenta acolo in sufletul lor, in inima lor.

De la generatia bunicilor incoace au fost cele mai frumoase generatii pentru ca ei au stiut sa isi faca viata mai frumoasa in ciuda greutatilor.

De la generatia noastra incolo, Dumnezeu cu mila, slabe sperante.

Usor, usor se va transforma intr-o planeta invadata si populata de ignoranti pentru ca ne crestem copii in acelasi mod, pe aceleasi principii.

Este mai usor sa ne lasam copii cu capul in calculator cat e ziua de lunga in timp ce noi ne putem face treburile in voie, decat sa le aratam importanta si esentialul vietii, scopul ei, prioritatile.

Sa fereasca Bunul Dumnezeu pamantul de o alta generatie de ignoranti.

Ea, tanara, inteligenta, cu scopuri marete si precise in viata, de o frumusete rapitoare, dezinhibata, aventuriera dar cat se poate de saraca.El, cu cativa ani mai in varsta decat ea..... .

Ea, tanara, inteligenta, cu scopuri marete si precise in viata, de o frumusete rapitoare, dezinhibata, aventuriera dar cat se poate de saraca.
Iubeste luxul, distractiile, noptile inecate in alcool prin cluburi de fite alaturi de barbati pe masura, genul acela de femeie fatala.
Tinteste sus, e ambitioasa fata.
Stie ca poate obtine mai mult, stie ca inebuneste barbatii cu formele ei bine conturate, cu trupul ei de zeita.
Stie ca poate avea lumea la picioare daca isi propune.

El, cu cativa ani mai in varsta decat ea, chiar mai multi as putea spune, de varsta tatalui ei, sarmant, elegant, rafinat si cat se poate de bogat.
Iubeste viata, frumusetile ei si creatiile ei fascinante.
Intr-un cuvant, femeile frumoase.

De ce nu ar fi impreuna?
Si ce daca ea nu il iubeste? Sau ce, trebuie neaparat sa fii indragostit pentru a trai langa cineva?
Fiecare dintre ei are ceea ca isi doreste celalalt.
Ar fi afacerea perfecta pentru amandoi.
Amandoi sunt lipsiti de prejudecati si stiu perfect ca viata e numai una si merita traita cat mai intens.
Fara a-ti pasa de parerile celor din jur, fara retineri.
Ea e tanara, este mult prea vrajita de lumea fascinanta a bogatilor.
Cade repede in capcana. Dar oare va fi atat de usor pentru ea sa stea langa acel om iubind doar banii lui nu si pe el?
Cat de curand avea sa afle ca nu e tocmai floare la ureche o relatie bazata strict pe interese.
El destul de in varsta, stie ca nu are timp de pierdut, ca pentru el timpul nu mai sta in loc si isi doreste sa ia tot ce e mai bun de la viata, o doreste pe ea.

Acum ea are tot ceea ce o data doar visa sa aiba: e bogata, acum poate calatori in fiecare coltisor al planetei, distractia nu ii lipseste, e cunoscuta in societate printre oameni importanti, e o femeie respectabila si cel mai important, are un barbat care o trateaza principial fara doar si poate.
Anii trec, satula deja de tot luxul parca nu mai este asa fericita, nu mai este la fel de fascinata ca la inceput.
Simte enorm lipsa iubirii.
Acum isi doreste un barbat care sa o faca bogata sufleteste,sentimental.
Dar este prea tarziu, a facut deja o alegere cu cativa ani in urma.

Isi doreste sa simta cum e sa faca dragoste ore in sir cu un barbat care o iubeste si pe care il iubeste, nu cu unul care o considera un trofeu,
Isi doreste atat de mult sa nu se mai simta un om murdar, sa nu isi mai vanda corpul, sa nu mai simta repulsie de fiecare data cand se priveste in oglinda.
Isi doreste se se trezeasca in fiecare zi langa omul care o face in fiecare seara sa se simta iubita, nu folosita.
Ii este dor de vremurile in care era independenta, de vremurile in care atunci cand intra intr-o incapare totul prindea viata, oamenii erau fericiti.
Ea nu era doar tanara si frumoasa, era atat de speciala!
Reusea sa inveseleasca pe oricine cu zambetul ei, cu pofta ei de viata.
Optimismul cu care privea viata reusea sa faca chiar si cel mai pesimist om sa vada lucrurile mai bune.

Acum este doar o fata trista, acum stie ca banii nu te fac mai fericit dar te pot face cel mai nefericit om.
Acum face parte din categoria oamenilor nefericiti.
Acum stie ca un om bogat nu este neaparat si un om fericit.
Acum stie ca bogat nu esti atunci cand esti inconjurat de lux dar esti nevoit sa te sacrifici traind langa un barbar care iti ofera doar atat, bogatie, ci atunci cand ai langa tine oameni pe care ii iubesti si care te fac fericita prin gesturi simple.

Are atat de multe regrete!
A facut doar alegeri gresite iar acum nu mai poate da timpul inapoi pentru a scimba ceva.
Nimic nu ii va aduce anii pierduti inapoi, insa singura solutie este sa nu isi piarda si restul anilor in zadar.
Acum e timpul sa renunte la toata minciuna in care a trait pana acum si sa parieze pe iubire.
A sosit vremea sa coboare cu picioarele pe pamant si sa isi caute sufletul pereche si nu conteaza daca e sarac.
Impreuna vor fi cei mai bogati oameni din lume.

Pentru o clipa ma ratacisem in privirea ta, in ochii tai parca se reflecta imaginea mea, in ochii tai oglindea o liniste ce imi strabatea tot corpul si care ma facea sa imi doresc sa raman o vesnicie asa.

Imi aduc aminte cu drag acea zi in care ne-am cunoscut pentru prima data, cand privirile noastre parca se impletisera deja in acea poveste de dragoste care avea sa urmeze.
Imi amintesc si acum ziua in care am pasit in acel restaurant pentru a negocia un post, timida si speriata de necunoscut.
Parca te vad si acum in pragul usii, unde impreuna cu restul colegilor ati format parca un sir indian, curiosi de noua colega care avea sa intre in bransa.
Cu siguranta tu erai curios cum arata viitoarea ta victima.

Erai cel mai inalt dintre toti dar si cel mai frumos. Sau poate ca doar eu vedeam asta.
Intr-o singura privire aruncata parca in graba, nu avea sa imi ofere o imagine completa despre tine, insa in ansamblu imi formasem deja o oarecare impresie.
Parul negru cu bucle rebele, tenul usor masliniu, ochii mari si negri ca doua margele, zambetul, mai ales zambetul acela strengaresc si degajat care parca te indemnau sa savurezi aroma acelor buze senzuale pe care poposea, acele gropite din obraji care se formau atunci cand chipul iti radia sub farmecul zambetelor si care pareau infinite, toate astea nu puteau trece neobservate, nu puteau ramane necunoscute ochilor mei.
Inimile noastre s-au iubit inca din acel moment, de la acel scurt schimb de priviri.

Pentru o clipa ma ratacisem in privirea ta, in ochii tai parca  se reflecta imaginea mea, in ochii tai oglindea o liniste ce imi strabatea tot corpul si care ma facea sa imi doresc sa raman o vesnicie asa.
Prea mult nu a durat acea conexiune dintre noi dar pentru mine parca a fost o eternitate.
Aveam sa revin la realitate trezita de vocea de o duritate stridenta a sefului meu, imi oferise postul.
Eram atat de fericita, gandul meu se indrepta iar catre tine.
Universul a facut primul pas pentru noi, devenisem colegi.
Din acel moment aveam sa ne vedem zilnic. Oare cum va fi?
Erai atat de perfect incat orice incercare a mea de a-ti gasi vreun cusur se transforma intr-un esec.
Erai pur si simplu ireal, gandeam . Nu se poate, macar un defect, il priveam nedumerita.

La scurt timp aveam sa aflu ca exista ceva care m-ar putea face sa te privesc cu alti ochi.
Tu nu mai erai un barbat liber, apartineai deja altei femei, inainte sa apari in viata mea tu ai daruit inima ta altei inimi, o alta se bucura pe deplin de tine.
Chiar si asa, undeva intr-o carte era scrisa povestea noastra, era menita sa se intample.
Undeva, intr-un colt al universului, scenaristul astepta punerea in scena a povestii si astepta ca noi, doi muritori de rand, sa ne jucam rolurile pana la final.
Zilele veneau si treceau una cate una iar eu eram tot mai atrasa de tine iar tu tot mai insistent.

Parca eram fiecare la pol opus, eram ca doi magneti, cu cat refuzam mai mult orice apropiere, cu atat eram mai atrasi unul de altul. Era ca un deja-vu.
Tu genul de barbat care nu se lasa intimidat de primul refuz al unei femei, devenind din ce in ce mai ambitios.
Eu, genul de femeie cu anumite principii de viata, cu reguli morale de la care nu puteam sa ma abat. Refuzul meu categoric si repetat il incitau, stia deja ca nu sunt o femeie ca oricare alta, ca cele cu care poate era obisnuit sa ii pice in plasa din prima.

Devenea imposibil sa ma concentrez la munca sub presiunile lui tot mai acide.
Ma incoltea mereu, parca nu ii mai pasa ca cineva i-ar putea observa atitudinea fata de mine. Intr-o zi ma prinse de mana si imi puse in palma un biletel, era numarul lui de telefon.
Intr-un moment de slabiciune ii devaluisem si numarul meu. Dupa scurt timp avea sa apara imediat si primul mesaj.
 Esti atat de frumoasa, scria. Apoi il vad in prag, asteptand parca un raspuns cu privire la mesaj. Esti de-a dreptul nebun, i-am raspuns cu un zambet usor timid si care parca imi trada fericirea acelui mesaj.
Totul decurgea atat de natural intre noi, parca ne stiam de-o viata iar acel loc de munca nu mai era doar un simplu loc.
 Era complicele iubirii dintre noi, fiecare coltisor din acea incapere pastra secretul fiecarui sarut pe care el mi-l fura, era locul in care ma simteam fericita. Incepeam sa ne dorim mai mult, de aici a luat nastere prima intalnire adevarata, doar noi doi, in afara orelor de program.

Era o dupa-amiaza posomorata, turna cu galeata iar el m-a condus acasa cu masina in pauza dintre ture. Observasem ca a luat-o pe un alt drum decat cel indicat de mine iar eu mi-am dat seama de intentiile lui. A oprit masina si s-a napustit asupra mea sarutandu-ma patimas. Simteam cum ma topesc in bratele lui, buzele lui erau atat de fierbinti si pasionale incat nu reuseam sa ma desprind. Doamne, de unde a aparut omul asta.... ma intrebam in gand. Nu credeam ca un sarut poate fi atat de pasional, ca dupa un asemenea sarut nu iti doresti nimic altceva decat sa ramaneti asa o vesnicie. Nu mai era nevoie ca trupurile noastre sa se contopeasca printr-o noapte pasionala de dragoste.

 Noi deja facusem dragoste dar nu intr-un mod obisnuit ci unul mai aparte, pentru ca noi atunci cand ne sarutam, faceam dragoste de fapt. Doar prin simpla apropiere a buzelor. Era suficient acel sarut ca sa fiu incercata de toate emotiile posibile si imposibile, incat sa ma poarte pe cele mai inalte culmi, incat sa imi doresc ca timpul sa se opreasca in loc atunci si acolo. Era singurul barbat care reusea sa imi transmita toate aceste emotii in acelasi timp. Nici unul dintre noi nu si-a dat seama cand, insa timpul a trecut atat de repede! Era timpul sa ne luam ramas bun. Asteptam cu nerabdare fiecare zi de munca pentru ca stiam ca acolo ma asteapta el, pentru ca stiam ca acolo ii voi simti buzele din nou.
A urmat un lung sir de intalniri, imbratisari si sarutari patimase ascunse de ochii colegilor.
Locul cel mai frecvent al intalnirilor era insa pe o banca intr-un parc.
O banca ce parea abandonata, lipsita de amintiri. De acum devenise o banca plina de amintiri, partasa la nebunia noasra si complicea secretelor noastre.
 Acolo puteam fi noi, acolo nu mai trebuia sa ne ascundem, acolo ne consumam dorinta de a apartine unul altuia, acolo ne complaceam in imbratisari ce durau ore.

 Mainile lui imi alunecau usor pe intreg corpul, senzual, dorindu-si parca sa nu scape vreo particica din mine neexplorata.
Doamne, e o nebunie, da dar macar e o nebunie frumoasa. Oare ce am facut sa merit asemenea barbat... imi trecea prin minte.
 Nu ma puteam lauda cu o lista impresionanta a iubitilor din viata mea, insa am avut cativa altfel incat sa fac diferenta. El nu era ca restul, pur si simplu realizam ca exista o diferenta uriasa si ca niciunul nu ii putea face concurenta.
Era un vulcan plin de pasiune, de dorinta, de senzualitate iar mie mi-a fost sortit sa simt toate astea. Acum pot sa mor, gandeam .
Macar nu as muri fara sa fi simtit macar o data adevaratele emotii ale dragostei.
Tu mi-ai oferit tot ceea ce o femeie viseaza: plimbari sub cerul liber luna luminandu-ne drumul, sarutari in ploaie, imbratisari calduroase in serile friguroase, emotii si fluturi.
Tu esti ceea ce o femeie numeste barbat adevarat, tu esti ceea ce toti barbatii ar trebui sa fie.
Tu esti intr-un cuvant, exceptional.

Odata cu tine ai readus in viata mea acei fluturi ai dragostei, acele goluri in stomac, noduri in gat si fericire.

M-am indragostit de tine fulgerator si iremediabil sau cel putin asa credeam atunci.

Acum realizez ca m-am inselat.

Nu era dragoste, era doar o simpla atractie pentru necunoscut, insa cu timpul ai devenit o obsesie, un viciu. 

Tu ai reinviat in mine sentimente de mult uitate, ce le credeam moarte.

Tu ma faceai sa simt cum de mult nu mai simtisem.

Odata cu tine ai readus in viata mea acei fluturi ai dragostei, acele goluri in stomac, noduri in gat si fericire.Ai stiut cum sa imi rapesti linistea, ai stiut cum sa ma faci dependenta de tine, erai ca un drog.

Mi-a luat destul timp pana sa ma avant in aventura asta nebuneasca cu tine, pentru ca asta era, o aventura.

A fost atat de greu sa gandesc cu mintea si inima in acelasi timp.

Stiam ca indiferent de hotarare, aveam de suferit si aveam sa ranesc oameni dragi.

Trebuia sa aleg cumva intre a accepta acea sansa la fericire care mi se oferise si intre a-i da cu piciorul, intorcandu-ma la viata mea monotona si nefericita pe care o traiam inainte sa il cunosc.

Era atat de greu. Ce aveam sa aleg? Ranirea persoanei ce mi-a stat alaturi ani de zile dar care nu mai reusea sa ma faca fericita sau pe celalalt care devenise motivul pentru care viata devenise mai buna  si o viata in minciuna?

Nici una dintre aceste doua variante nu pareau prea stralucite, de prea mare ajutor.

Subconstientul avea sa comploteze impotriva mea.

Pana sa imi dau seama le alesesem deja pe amandoua, acceptasem deja sa fiu a ta si sa ma daruiesc in intregime tie.

A fost o decizie proasta dar pe care nu o voi regreta vreodata.

Relatia noastra  avea sa imi aduca suferinta cat de curand. Dublul fericirii ce mi-ai oferit-o.

Totul a fost un miraj, iar tu, din motivul fericirii mele ai devenit suferinta cea mai mare.

Tu nu erai potrivit pentru mine, stiam asta de la inceput, insa ce mai conta atata timp cat eram fericita...

Lumea mi se naruise complet, aveam sa pierd doua persoane in acelasi timp.

Acei fluturi, acele sentimente, m-au transformat intr-un om naiv, nu vedeam ca tot ce cauti tu e doar o aventura. Renuntasem la totul pentru tine, am dat tot ce am avut pe nimic.

Tu erai furtuna din sufletul meu in fata careia eram vulnerabila.

Erai genul de om nestatornic, dornic oricand de noi aventuri, dornic sa explorezi alte trupuri, alte femei, alt pat decat al femeii in fata careia ai jurat iubire si fidelitate vesnica.

Pentru tine cuvintele sunt doar cuvinte,nu au credibilitate.

Pentru tine promisiunile nu au valoare.

Iubesti riscurile, tot ce iti este interzis.

Tu esti genul de om caruia adrenalina ii strabate corpul chiar si atunci cand doarme.

Esti ca o rafala de nisip in desert.

Am daruit o parte din sufletul meu fiecarei persoane care a intrat in viata mea, ignorand faptul ca poate candva voi avea nevoie de mine intreaga, nu pe bucatele, nu pe jumatate.

Insa ,cand au ales sa plece ,au plecat cu acea parte din suflet,
nepasandu-le ca aveau sa lase in urma lor un trup viu si totusi
mort.

Acum am ramas prizoniera trecutului, incercand sa ma regasesc.
Acum bat la usi zavorate pentru a-mi recupera acele bucati din mine fara de care nu mai pot fi eu.

Astazi e prea tarziu pentru regrete, pentru intrebari a caror raspuns nu mai au importanta, pentru voi. Astazi e prea tarziu sa te mai gandesti "cum ar fi fost daca...."

Atunci cand o relatie se sfarseste, indiferent de motive, mereu va exista ceva care face acele doua suflete sa isi aminteasca toata viata unul de celalalt.

Acel ceva se numeste "amintire".

Amintirile, ca sunt ele triste, ca sunt despre momentele fericite, despre clipele de glorie petrecute impreuna, sunt cele care vor tine oamenii legati pentru totdeauna, indiferent de distanta care ii desparte, indiferent de cat timp a trecut de cand nu s-au mai vazut, de cand nu si-au mai vorbit.

Amintirile raman in ciuda timpului, in ciuda raului care a separat oamenii, in ciuda luptei noastre de a le sterge din memorie.

Atunci cand vei deschide ochii si vei realiza singuratatea in care zaci, iti vei aminti de ea, cea care era in permanenta langa tine, cea care era sprijinul tau in clipele grele, cea care era fericita cu nimicul ce i-l ofereai, fiindca tot ce o facea fericita era prezenta ta in viata ei.

Iti vei aminti de ea atunci cand vei realiza ca desi ai de toate, ceva simti ca lipseste, lipseste ea. Atunci vei realiza ca ea era mult mai importanta dar tu ai ales sa iti cauti fericirea in  lucruri materiale.

Atunci cand vei deschide usa casei si vei realiza ca tot ce ai e o casa goala, trista, iti va aparea in minte imaginea ei, chipul ei luminat si bratele larg deschise cu care te intampina seara in pragul casei.

Poate toate asta iti vor instala tristetea in suflet, poate pe obrazul tau o lacrima se va scurge, o lacrima de tristete lasand pe obraz urma regretelor.Dar va fi prea tarziu, de fapt prea tarziu e de multa vreme, pentru ca nimic din toate astea nu vor mai conta pentru ea.

Poate ca pentru ea a durut atunci mult mai mult decat si-ar fi imaginat ea vreodata, dar a meritat toata acea durere fiindca fara de ea nu s-ar fi putut vindeca vreodata, fiindca fara de ea nu ar mai fi fost omul care este azi, fiindca altfel nu ar fi avut cum sa invete sa puna propria ei persoana inainte de toate.

Pentru tine insa, va durea in fiecare zi din viata ta, va durea cu atat mai mult cu cat dimineata te vei trezi la fel de singur si trist cum adormi seara.

Astazi e prea tarziu pentru regrete, pentru intrebari a caror raspuns nu mai au importanta, pentru voi.

 Astazi e prea tarziu sa te mai gandesti "cum ar fi fost daca...."

Povestea voasta acum este doar un capitol din trecut, doar o poveste cu final tragic, trist, doar o alta fila din cartea trecutului, o etapa a vietii.

Inceteaza sa mai fii o creatie a propriei imaginatii, o marioneta a propriului subconstient.

 Traim in secolul falsitatii.

Parca lumea toata e intoarsa cu fundul in sus.
Ne lasam oripilati de realitate, afundandu-ne intr-o lume ireala, imaginara, un vis.

Traim intr-o lume in care totul e fals: purtam unghii false, genele sunt false, parul e fals.

In loc de sani, purtam cu mandrie doua pungi cu silicon, buze injectate.

Ce mai, in locul unui corp perfect natural, rasare falnica opera de arta a unui bisturiu, nemultumiti de ce ne-a daruit mama natura.

Ne ascundem orice urma de frumusete, finete, feminitate sub culorile stridente a tatuajelor.

Sentimentele sunt la fel de false ca relatiile, apoi avem pretentia sa gasim oameni adevarati cand traim intr-o lume de o falsitate totala.

Traim intr-o lume in care suntem judecati dupa ceea ce purtam pe noi, nu in interiorul nostru.

Suntem judecati dupa marimea gentii care ne atarna pe umar, dupa cat de valoroase sunt hainele pe care le imbracam, dupa cat de rara este blana pe care o posedam si de la specie provine.

Ne lasam orbiti de simple nume de pe etichete.

Unele femei au tendinta, din dorinta de a se face cat mai placute ochiului, celor din jur, de a confunda senzualitatea cu vulgaritatea.

Din dorinta de a-si arata feminitatea aleg sa poarte cea mai scurta rochie din garderoba, cea mai decoltata, cea mai stralucitoare, fiind la limita ridicolului si a vulgaritatii.

Suntem judecati atat dupa kilogramele in plus cat si cele in minus.

Promovam anorexia, pe cand un om mai implinit devine respingator.

Suntem doar niste biete suflete ratacite, pierdute in aviditate si manipulate de parerea celor din jurul nostru.

Traim dupa dorintele altora, mai putin dupa ale noastre.