Acum priveste "increderea" ca pe o sansa oferita oamenilor de a-ti face rau, de a te distruge, gandindu-te ca nu o vor face, cel putin nu oamenii care te iubesc. Si ghici ce? Chiar aceia sunt oamenii care te vor trada.
A invatat ca nu mai trebuie sa aiba incredere in nimeni, sa traiasca cu teama de oameni si de intentiile lor.
A fost parasita de mult timp de acest sentiment iar acum nu poate oferi incredere nici acelor oameni care sunt dispusi sa faca absolut orice doreste ea pentru a se bucura de increderea ei.
Este constienta ca probabil multi nu vor reusi sa inteleaga motivele din spatele temerilor ei si ca in cel mai rau caz vor alege sa o paraseasca dar mai stie si ca oamenii care o iubesc vor intelege totul fara a fi nevoie de explicatii si nu se vor indoi de alegerile ei, insa cei care nu vor reusi sa inteleaga, sunt liberi sa plece. Asta ar insemna ca altele au fost motivele pentru care au fost langa ea si nu ca o iubeau.
Insa ea nu mai poate risca, timpul nu sta in loc, anii trec in graba peste trupul ei iar acum nu mai e fata aceea naiva si credula de altadata. Nu mai poate risca sa o ia de fiecare data de la capat, timpul ii este dusman.
Stie ca nimeni nu o va ajuta sa se ridice cand va fi la pamant, de aceea trebuie sa evite cu orice pret sa cada vreodata.
Pentru ea a fost de ajuns o unica experienta ca sa devina mai echilibrata in tot ce face, mai matura in ciuda varstei, mai reticenta cand vine vorba de a acorda sanse oamenilor si de a intelege ca viata ei este in propriile maini si ca totul depinde numai de ea.
A fost nevoita sa infrunte durerea de a se ridica de una singura, adunandu-si de pe jos toate visele si toate sperantele naruite si sa lupte pentru ele, pentru ea, avand certitudinea ca nu va fi o lupta usoara, ca va fi un drum lung si anevoios.
Dar gata, cat mai avea sa isi planga durerea intre acei patru pereti ai camerei sale? Nu, ea nu e asa.
Ea este o femeie puternica, s-a nascut puternica.
A invatat sa fie ea tot ceea ce sufletul ei avea nevoie, sa isi cuprinda trupul intre brate de fiecare data cand simtea nevoia de a fi imbratisata, mainile ei sa ii stearga lacrimile de pe obraz atunci cand nu are cine sa o faca, perna sa fie umarul pe care isi plange durerea si neputinta si tot ea reusea sa isi ridice singura moralul, sfatuindu-se in linistea gandurilor.
