Viata e asemeni unei clepsidre, cand nisipul s-a scurs, viata s-a stins.
Nu pretuim indeajuns viata si oamenii din viata noastra decat atunci cand e prea tarziu.
Amanam sa le spunem cat ii iubim, cat de importanti sunt pentru noi si cat de norocosi suntem sa ii avem gandindu-ne ca avem suficient o viata intreaga pentru a o face.
Uitam un lucru important, nu stim niciodata cand soseste ultima zi pentru noi, ultima ora, ultimul minut. Uitam ca de multe ori, maine poate nu va exista.
Nu ne bucuram indeajuns de fiecare moment pe care viata ni-l ofera, traim o viata alergand dupa tot ce e material in timp ce ignoram valoarea a tot ce e sufleteste.
Nu pot sa nu ma gandesc la acel oribil accident de la COLECTIV, nu exista cuvinte pentru a descrie acel IAD.
Nu pot sa nu ma gandesc la acele persoane care au fost greu incercate de soarta, la acele persoane care au luptat pentru a scapa din ghearele mortii, la acele persoane care s-au transformat in ingeri mult prea devreme si mult prea nevinovati.
Nu pot sa nu ma gandesc si la suferinta acelor persoane care, desi au invins lupta cu moartea, sunt nevoiti a indura suferinta suprema, aceea de a indura durerea pierderii celor care nu au fost la fel de puternici ca ei,cei care nu au castigat batalia pentru viata.
Nu pot sa nu ma gandesc la acei parinti care privesc in gol spre cer cu fata impietrita de durere si sufletul sfasiat intreband ,de ce Doamne?
Ma gandesc la toti cei care nu isi vor mai vedea niciodata,parinti, frati, iubiti sau cunostinte.
E dureros, cutremurator, inacceptabil si revoltator ca cineva a pus in pericol viata a sute de oameni.
E revoltator ca in tara noatra nu se iau masurile necesare pentru a fi evitate astfel de dezastre oribile.
Cineva, cu siguranta se face vinovat de acest carnagiu,iar acel cineva trebuie pedepsit pe masura.
Acum a ramas doar un vid in locul a ceea ce pana mai ieri au fost niste suflete, acum au ramas niste ochi secati de lacrimi atintiti spre vazduh, implorand pentru prezenta celor dragi, sperand ca e doar un cosmar.
Acum a ramas doar o mare de lacrimi, o multime de vieti condamnate la resemnare.
Acum ei sunt INGERI, acum sunt acolo unde nimic nu e rau, unde nu exista coruptie, flacari si nici durere, acolo unde ranile li se vor vindeca.
Au platit un pret mult prea mare, dar acum nu ii mai doare.
