Da, sunt goala, seaca, nu mai am nimic.
De ce nu ai aparut mai devreme in viata mea?
Am fost jefuita in drumul meu catre tine. Oameni cu sufletul negru, cu inima meschina mi-au dezarmat trupul.
Mi-au luat ce aveam mai de pret, mi-au luat arma care ma facea sa ma simt puternica, invincibila, pentru ca stiau ca doar asa ma vor invinge, ca doar asa aveam sa pierd in fata lor.
Nu mai simt nimic, sunt atat de pustie!
Am ajuns sa fiu coordonata doar de creier, dorinte, instincte.
Ma simt atat de lipsita de viata, nu mai reusesc sa imi gasesc rostul in lume.
E atat de greu sa traiesti intr-un trup gol, e atat de frustrant momentul in care realizezi ca nu mai esti capabil sa simti, sa iubesti, sa traiesti.
Dar dragul meu, nu ma abandona, nu tu, ajuta-ma sa ma regasesc, ajuta-ma sa invat cum sa te iubesc, chiar si asa, cu un trup gol.
Ma urasc, da, ma urasc pentru ca nu iti pot oferi mai mult, ma urasc fiindca nu mai sunt capabila sa ofer totul omului de langa mine, ci doar temeri, retineri, jumatati de masura.
Ma urasc fiindca am permis sa fiu tratata astfel, nu stiam ce pierderi o sa imi aduca asta, ce pagube iremediabile aveam sa suport.
Am fost tradata de oameni care ar fi trebuit sa ma iubeasca neconditionat si apreciata de oameni care nu aveau vreo obligatie in fata mea.
Cand mi-a fost mai greu, s-au alaturat dusmanului, au fost ei cei dintai care mi-au smuls sufletul si apoi m-au aruncat la pamant.
Cum as putea sa mai fiu intreaga?
Cum sa mai pot nutri sentimente nobile pentru cineva?
Cum sa ma mai incred in oameni?
Cum sa mai pot sta cu spatele, fara teama de a nu fi injunghiata?
Cum sa mai cred in bine printre atatia oameni rai?
Cum sa mai cred in vorbe sincere cand oamenii sunt atat de fatarnici?
Cum sa invat sa traiesc cu acest gol?
Cum sa invat sa iubesc din nou, fara teama si mai ales cine o va face?
Cum sa imi recapat curajul de a pasi mai departe prin viata?
Cum sa invat sa traiesc cu toate aceste temeri?
Doar temerile mi-au mai ramas intr-o viata intunecata, printre oameni lipsiti de ratiune.
Am oferit tot ce aveam mai frumos, mai bun, mai onest, mai pur si am ramas fara nimic.
Am ajuns sa fiu coordonata doar de creier, dorinte, instincte.
Ma simt atat de lipsita de viata, nu mai reusesc sa imi gasesc rostul in lume.
E atat de greu sa traiesti intr-un trup gol, e atat de frustrant momentul in care realizezi ca nu mai esti capabil sa simti, sa iubesti, sa traiesti.
Dar dragul meu, nu ma abandona, nu tu, ajuta-ma sa ma regasesc, ajuta-ma sa invat cum sa te iubesc, chiar si asa, cu un trup gol.
Ma urasc, da, ma urasc pentru ca nu iti pot oferi mai mult, ma urasc fiindca nu mai sunt capabila sa ofer totul omului de langa mine, ci doar temeri, retineri, jumatati de masura.
Ma urasc fiindca am permis sa fiu tratata astfel, nu stiam ce pierderi o sa imi aduca asta, ce pagube iremediabile aveam sa suport.
Am fost tradata de oameni care ar fi trebuit sa ma iubeasca neconditionat si apreciata de oameni care nu aveau vreo obligatie in fata mea.
Cand mi-a fost mai greu, s-au alaturat dusmanului, au fost ei cei dintai care mi-au smuls sufletul si apoi m-au aruncat la pamant.
Cum as putea sa mai fiu intreaga?
Cum sa mai pot nutri sentimente nobile pentru cineva?
Cum sa ma mai incred in oameni?
Cum sa mai pot sta cu spatele, fara teama de a nu fi injunghiata?
Cum sa mai cred in bine printre atatia oameni rai?
Cum sa mai cred in vorbe sincere cand oamenii sunt atat de fatarnici?
Cum sa invat sa traiesc cu acest gol?
Cum sa invat sa iubesc din nou, fara teama si mai ales cine o va face?
Cum sa imi recapat curajul de a pasi mai departe prin viata?
Cum sa invat sa traiesc cu toate aceste temeri?
Doar temerile mi-au mai ramas intr-o viata intunecata, printre oameni lipsiti de ratiune.
Am oferit tot ce aveam mai frumos, mai bun, mai onest, mai pur si am ramas fara nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu